Alexandra ca mamă își dedică timpul copilului ei. Alexandra ca mamă și-a asumat că va face un copil, iar acest copil va depinde în totalitate de ea în primii ani de viață. Alexandra ca mamă se drăgălește zilnic cu Anna și îi cântă mereu. Alexandra ca mamă uneori se simte copleșită, dar își revine repede. Alexandra ca mamă își face mereu planul și ține cont că ceva ce face acum va avea întoteauna repercursiuni în viitor. Alexandra ca mamă este fericită, odihnită și o ia de la capăt în fiecare zi cu zâmbetul pe buze. Alexandra ca mamă ajută și alte mame să se odihnească și să-și țină copii în siguranță. Alexandra ca mamă petrece mult timp cu copilul ei, gătește, spală, face curat, îngrijește animalele, iar la sfârșitul zilei se îngrijește și de sufletul și corpul ei.
Cum Anna s-a hotărât să doarmă mai mult acest somn de prânz, am zis să profit și să revin și cu postarea despre min.e ca mamă. Cum am terminat totul pe ziua de azi și m-am pus deja în pat (la 19:30), am zis să revin asupra acestei postări.
Cine mă cunoaște de mai mult timp știe că nu mi-am dorit niciodată copii. Pentru mulți, faptul că mi-am dorit să rămân însărcinată (și nu a fost un accident sau vreo întâmplare), a venit ca un șoc.
Motive pentru care nu mi-am dorit copii sunt multe, iar unele foarte evidente. Voi încerca să le enumăr și justific mai jos.
Mama mea a făcut să pară întotdeauna că a avea copii e cel mai nasol lucru care i s-a întâmplat vreodată. Dacă ar mai fi în viață, probabil s-ar supăra citind această propoziție, dar știm amândouă că acesta este adevărul, că ea asta a simțit, iar eu nu o blamez pentru asta. Nu a fost pregătită să devină mamă când a devenit și nici nu și-a dat puțin timp și pentru ea, toată viața ei a fost dedicată mie și surorii mele – fără concedii, fără prieteni, fără multe alte lucruri care îți hrănesc sufletul și de care ai nevoie. Nu o învinovățesc pe mama mea și am iubit-o întotdeauna și învăț din copilăria mea. Acum știu cât de important este să ai timp și pentru tine, să faci lucruri care îți fac plăcere, să dormi și să fi odihnit, dar mai ales să ai și altă viață înafară de copil.
Nu m-am simțit niciodată capabilă să fiu 100% altruistă, mi s-a părut aiurea să fac un copil și să nu îmi doresc din start să îi ofer tot ce am. Probabil că nici acum nu sunt capabilă de asta. Sunt momente în care stau cu Anna și nu sunt 100% acolo cu atenția asupra ei, așa că am început să las telefonul deoparte total în ultima parte a zilei și să practic mindfullnessul când sunt cu ea, până la culcare.
Din povești părea că oamenii cu copii nu prea mai au viață. Probabil că nici eu nu prea mai am viață acum din perspectiva multora, dar puțin îmi pasă. Ce se întâmplă acum în viața mea depășește cu mult orice ieșire, concert, călătorie, etc. Partea și mai mișto este că, datorită faptului că Anna se culcă la 7 și se mai trezește abia a doua zi, pot, dacă vreau, să ies oricând în oraș 🙂
Îmi place să dorm. Încă îmi place și dorm cam 8 ore pe noapte. Am învățat despre cum s-o ajut să adoarmă singură și am exersat, iar de 3.5 luni ea adoarme și doarme singură la toate somnurile. Nu, nu a plâns și nu am lăsat-o să plângă 🙂
Mi s-a părut o responsabilitate uriașă să crești un alt om (și încă mi se pare). A forma un om, a-l învăța ce e bine și ce e rău, este cu adevărat una din cele mai mari provocări pentru oricine. Odată ce îți dai seama de impactul uriaș pe care obiceiurile, modurile de gândire, modul de a vorbi, etc, îl au asupra copilului tău, începi să te informezi, să sapi în trecut, să faci terapie, să te vindeci și să devi în fiecare zi adultul ăla de care tu mic ar fi mândru, pentru că atâta timp cât tu mic va fi mândru de tu adult, copilul tău e în mâini bune 🙂
Cariera mea era într-un loc mișto, pe pantă ascendentă. Chiar m-a amuzat o colegă care mi-a spus: fă copil acum, că apoi tare greu îți va fi să te întorci în industrie. Da, cariera mea era pe pantă ascendentă. Da, am luat o pauză pe termen de aproape 2 ani în total, dar nu cred niciodată că nu voi putea reveni unde am fost cu puțină muncă și perseverență.
Nu mi-au plăcut niciodată copii. Nici acum nu îmi plac, decât pe cei câțiva din cercul de mame apropiate, care sunt absolut adorabili.
Trecând peste toate lucrurile astea de mai sus, mi se pare extrem de important și cu cine alegi să faci acest copil. Cu L. mă cunosc de mulți ani, dar până în martie 2020 când dintr-un șir de evenimente nefericite am ajuns la ușa lui, nu pot spune că am petrecut foarte mult timp împreună.
După un început de relație care a curs mai firesc ca nisipul într-o clepsidră, trecuți printr-un lockdown în care nu numai că ne-am distrat, nici nu ne-am certat vreodată (ceea ce mi s-a părut wow), mi-am dat seama că acest om la ușa căruia m-am nimerit a fi cu 6-7 luni în urmă va fi tatăl copilului meu. Cu el mă simt ca într-un parteneriat cu drepturi și obligații egale. Cred că mi s-a părut atât de firesc ca el să fie tatăl copilului meu și datorită felului lui de a fi. Mă uitam la el în fiecare zi și mă gândeam că viitorul nostru copil ar fi mândru să-l aibă pe el ca tată.
Revenind la mine ca mamă.
Consider că nu sunt o mamă nici prea relaxată, nici prea disperată. Înainte să nasc m-am informat despre ce va să vină din surse credibile, iar după ce am născut am aplicat metode având în vedere întotdeauna viitorul (îmi doresc ca Anna să doarmă la ea în pat ca să mă bucur de intimitate în cuplu, de exemplu). Îmi duc copilul la pediatru lunar (până la un an am hotărât să fac asta), am avut norocul de a găsi un medic minunat care rezonează excelent și cu Anna și cu mine, și care ne spune mereu dacă suntem ok sau nu, fără să creeze panică aiurea. Mi se pare important ca atunci când ai un copil să faci un reality check cu un specialist, mai ales pentru mine care nu am avut în jurul meu pe nimeni super apropiat care să mă treacă prin toate etapele astea de creștere ale copilului.
Nu o să intru acum în mai multe detalii despre alte lucruri care s-ar putea spune la acest capitol, ci voi reveni pe viitor.
Mami doarme? 