Mai puțină risipă, mai natural

Cred că se face curând o lună de când mă țin să scriu despre asta așa că profit de faptul că Liviu e pe night shift și Anna doarme ca să-mi iau laptopul în brațe și să vă povestesc puțin despre un produs mișto pe care l-am primit.

Odată cu înaintarea în vârstă și cu problemele de sănătate pe care le tot întâmpin, încerc să găsesc mereu soluții naturale pentru viață. De la legume și carne curate, la produse de curățenie și de igienă. De foarte mulți ani sunt în căutarea unui deodorant curat care să mă țină, însă nu am avut decât experiențe neplăcute. Am încercat peste 20 de deodorante care promiteau, toate naturale, în ambalaje reciclabile sau reciclate, însă după 4-5 utilizări am renunțat fiindcă efectiv ajungeam să mă spăl de 3 ori pe zi ca să nu put. Nu, nu fac efort fizic intens și nici nu am probleme cu transpirația, ci pur si simplu n-am avut noroc, probabil.

În iulie urmăream un video postat de Roxana Buzețelu, de la Micile Bucurii (și nu numai), pe care o urmăresc de ani de zile cu drag, datorită ideilor, sfaturilor, recomandărilor și nu numai. Era un video despre alternative plastic free pentru igienă. În comentarii am întrebat de o recomandare de deodorant, iar la câteva zile după am primit răspuns de la o tipă, Raluca Bărbuță (sper ca am scris corect cu diacritice), că dorește să îmi facă cadou un deodorant de-al ei. Am zis ok – ce am de pierdut.

A venit pachetul frumos ambalat, în carton, iar înăuntru am găsit deodorantul și un săpun natural (pe care nu l-am încercat încă, dar miroase delicios). Mi-a plăcut mult că ingredientele erau trecute pe ambalaj și că totul era făcut de mână, 100% reciclabil. Le-am pus frumos în baie și acolo au stat cam o săptămână. Am zis că dacă îl testez, să fiu prin preajma casei fără drumuri de făcut să nu mă trezesc în ipostaze neplăcute. După ce m-am liniștit l-am încercat într-o seara (da, mă dau cu deodorant după ce fac duș, seara – știu că unii oameni preferă să se dea dimineața), iar a doua zi mi-am văzut de treabă.

Cu siguranță nu uiți că ești dat cu deodorant, miroase mentolat, fresh. Prima zi de testare a decurs foarte bine, așa că am continuat să îl folosesc și probabil voi continua să îl folosesc. Are un ambalaj format mic, deci e foarte ușor de inclus în bagaj, miroase foarte bine și ține o zi întreagă de activități diverse (alergatul după toddleri în căldură se poate dovedi o activitate mai mult decât promițătoare de testat un deodorant).

Ca să notez puțin și ce nu m-a încântat neapărat:

  • Sistemul de glisare (fiind din carton) alunecă foarte ușor, deci trebuie să ții cu degetul dedesubt ca să poți să aplici
  • Ar fi fost mișto dacă era un picuț mai ușor de aplicat (ca textură) – dar am găsit că pot aplica pe pielea ușor umedă și se întinde mult mai ușor

În prezent am 3 săptămâni de când folosesc exclusiv produsul Ralucăi și mi-am dorit foarte tare să scriu despre el pentru că chiar merită. Nu m-a plătit nimeni să scriu postarea asta, ci o scriu pur și simplu ca să mulțumesc și ca să ajut și alți oameni să găsească un produs natural și waste free.

Pagina de Facebook Herb Cosmetics aici.

Pagina de Instagram aici.