Somnul copiilor mici este unul dintre domeniile în care sfaturile circulă mult mai repede decât cercetarea. „Ține-l mai mult treaz.” „Dă-i solide și va dormi.” „Nu-l obișnui în brațe.” „Este doar o regresie.” „Copiii se trezesc, nu ai ce să faci.”

Realitatea este mult mai nuanțată.

În ultimii ani, iar în 2025 în mod special, au apărut studii care ne permit să înțelegem mai bine relația dintre rutina de somn, implicarea parentală la adormire, trezirile nocturne și felul în care somnul se consolidează în primul an de viață.

Nu avem încă răspunsul perfect pentru fiecare copil, dar avem suficiente informații încât să nu mai tratăm fiecare problemă de somn prin aceeași explicație.

1. Felul în care copilul adoarme și somnul de mai târziu nu par să fie două lucruri complet independente

Un studiu longitudinal publicat în 2025 în Sleep Medicine de Matzliach, Horwitz, Ran-Peled și Tikotzky a urmărit familiile atunci când bebelușii aveau 4, 8 și 12 luni.

Somnul copiilor a fost evaluat inclusiv obiectiv, prin actigrafie timp de șapte nopți, împreună cu jurnale de somn și chestionare validate.

Rezultatul cel mai interesant a fost relația în timp dintre implicarea parentală și somnul ulterior al copilului.

Un nivel mai mare de implicare parentală necesară pentru adormire la 4 luni a prezis o creștere a numărului de treziri între 4 și 8 luni. La rândul său, un nivel mai mare de implicare parentală la adormire și pe timpul nopții la 8 luni a prezis o creștere a timpului petrecut treaz după adormire între 8 și 12 luni.

Este o diferență importantă față de simpla observație „copiii care se trezesc mai mult primesc mai mult ajutor”. Studiul a analizat relația longitudinal.

Totuși, nici acest design nu permite concluzia simplistă că părintele „provoacă” trezirile copilului și, mai ales, rezultatul nu înseamnă că un bebeluș nu trebuie ținut în brațe, alăptat, legănat sau liniștit.

Înseamnă că, atunci când un copil are treziri foarte frecvente, merită analizată și modalitatea de adormire, nu doar programul, foamea sau „regresiile”.

2. Rutina de seară pare să conteze chiar din primele săptămâni

Rutina nu este rezervată copilului de șase luni care „ar trebui să aibă deja program”. Un studiu publicat de Mindell și colaboratorii în Sleep Health în 2025 a analizat familii cu sugari foarte mici, cu vârste între 1 și 15 săptămâni.

Aproximativ 62% dintre părinți raportau deja existența unei rutine de seară.

Sugarii cu rutină aveau un interval maxim de somn nocturn mai lung, aproximativ 5,1 ore față de 4,2 ore, și petreceau mai puțin timp treji pe parcursul nopții, aproximativ 129 față de 176 de minute.

Este esențial să interpretăm corect rezultatul. Studiul arată o asociere, nu dovedește că rutina singură produce aceste diferențe. Familiile care introduc devreme o rutină pot fi diferite și în alte privințe.

Cconcluzia practică rămâne interesantă: predictibilitatea și semnalele repetate de dinaintea somnului pot avea relevanță mult mai devreme decât momentul în care copilul este capabil să urmeze un „program” propriu-zis.

O rutină pentru un bebeluș mic nu trebuie să însemne 45 de minute de activități. Poate fi scurtă, repetitivă și adaptată vârstei.

Citești toate astea pentru că încerci să înțelegi somnul copilului tău?

Studiile ne arată ce factori pot influența somnul la nivel de populație. Dar când copilul tău se trezește din oră în oră, adoarme doar la sân, are somnuri de 30 de minute sau începe brusc să refuze culcarea, ai nevoie să pui toate piesele împreună.

În Ghidul Complet al Somnului 0-6 ani găsești procesul complet prin care poți analiza programul, nevoia de somn, ritmul circadian, asocierile de adormire, trezirile nocturne și opțiunile pe care le ai pentru a schimba ceea ce nu mai funcționează.

3. Un somn mai bun nu înseamnă obligatoriu mai puține treziri nocturne

Poate una dintre cele mai utile informații pentru părinți vine dintr-un trial randomizat publicat în 2025.

Părinții aflați la primul copil au fost incluși atunci când bebelușii aveau aproximativ șase săptămâni și au fost randomizați fie într-un program online de educație și sprijin pentru somn, fie într-un grup de control care primea informații generale despre îngrijirea copilului.

La vârsta de patru luni, bebelușii din grupul de intervenție dormeau în total cu aproximativ 1,4 ore mai mult pe parcursul a 24 de ore.

Dar diferența nu provenea dintr-o îmbunătățire semnificativă a somnului nocturn. Creșterea era legată în principal de somnul din timpul zilei.

Este o nuanță foarte importantă. Succesul unei intervenții pentru somn nu trebuie măsurat exclusiv prin întrebarea „doarme toată noaptea?”.

Putem avea un copil care doarme suficient în 24 de ore, este mai odihnit și are un program mai potrivit vârstei, dar continuă să aibă anumite treziri nocturne.

Problema nu este întotdeauna „cum îl fac să nu se mai trezească?”. Problema este să afli de ce se trezește atât de des și dacă există, de fapt, ceva ce trebuie schimbat.

Exact de aceea Ghidul Complet nu este construit în jurul unei singure metode de sleep training. Începe cu diagnosticul problemei și te ajută să diferențiezi între program nepotrivit, presiune insuficientă sau prea mare de somn, asocieri de readormire, factori de mediu, etape de dezvoltare și treziri perfect normale pentru vârstă.

Abia apoi alegi intervenția potrivită copilului și familiei tale.

4. Protestul la culcare este foarte frecvent la toddler și merită analizat, nu etichetat

Un alt studiu din 2025 a analizat 318 copii între 12 și 36 de luni. 61,3% dintre mame au raportat o formă de rezistență la culcare.

Copiii cu rezistență la culcare aveau, ca grup, ore de somn mai târzii, adormeau mai greu, aveau un somn mai puțin consolidat și dormeau mai puțin atât noaptea, cât și în total pe 24 de ore. De asemenea, erau mai puțin susceptibili să adoarmă independent.

Rezistența la culcare nu înseamnă automat „copil încăpățânat”. Poate apărea într-un context în care ora de somn, presiunea de somn, programul zilei, limitele, rutina, nevoia de autonomie și modalitatea de adormire interacționează între ele.

De aceea, încercarea de a rezolva problema exclusiv prin „îl culc mai târziu ca să fie suficient de obosit” poate rata complet cauza.

5. Ce se schimbă, de fapt, în modul în care privim somnul copiilor?

Cercetările noi nu au descoperit un buton secret de somn. Au făcut ceva mai valoros: au început să ne ofere o imagine mai puțin simplistă.

Trezirile nu au o singură cauză. Adormirea și restul nopții pot fi legate. Rutina poate conta foarte devreme. Mai mult somn nu înseamnă obligatoriu zero treziri. Rezistența la culcare nu trebuie redusă la comportamentul copilului.

Iar un program bun nu este un tabel copiat de pe internet, ci rezultatul interacțiunii dintre biologia copilului, vârstă, somnul din timpul zilei, ritmul circadian, rutina familiei, mediul de somn și modalitatea de adormire.

Nu orice trezire trebuie „reparată”

Copiii, asemenea adulților, trec prin cicluri de somn și pot avea momente de trezire pe parcursul nopții. Întrebarea utilă nu este întotdeauna „cum elimin toate trezirile?”, ci:

• Câte sunt?
• Cât durează?
• Ce are nevoie copilul pentru a readormi?
• Primește suficient somn în 24 de ore?
• Există o problemă de program?
• Există o asociere puternică de readormire?
• Există factori medicali sau de mediu care trebuie excluși?

Abia după aceea are sens să alegem soluția.

Cercetarea evoluează. Recomandările trebuie să evolueze odată cu ea.

Una dintre problemele domeniului somnului infantil este că reguli transmise ani întregi între părinți pot continua să circule mult după ce știința a devenit mai nuanțată.

De aceea, recomandările bune nu ar trebui construite în jurul unei singure metode sau al unei singure teorii.

Ar trebui să pornească de la întrebarea: De ce se întâmplă problema de somn a acestui copil?

Pentru că două familii pot spune exact aceeași propoziție, „copilul meu se trezește din oră în oră”, și totuși să aibă nevoie de două intervenții complet diferite.

De la „ce spune cercetarea?” la „ce fac eu cu copilul meu?”

Aici este limita oricărui articol despre studii. Cercetarea ne poate spune că rutina contează, că modalitatea de adormire poate avea legătură cu somnul ulterior, că intervențiile timpurii pot îmbunătăți somnul și că nu toate trezirile pot sau trebuie eliminate.

Dar un studiu nu poate analiza copilul tău. Nu știe la ce oră se trezește dimineața. Nu știe cât doarme ziua. Nu știe dacă adoarme în cinci minute sau în 45. Nu știe dacă se trezește de două ori sau de zece ori. Nu știe dacă are nevoie de sân, biberon, legănat sau prezența ta la fiecare readormire.

De aceea am construit Ghidul Complet al Somnului 0-6 ani ca pe un sistem, nu ca pe o colecție de „tips & tricks”.

Te ajută să pornești de la problema pe care o vezi, să identifici cauzele cele mai probabile și apoi să alegi dintre soluțiile potrivite vârstei și situației voastre.

Include somnul de la naștere până la 6 ani, programul pe vârste, ferestre și presiune de somn, ritm circadian, treziri nocturne, somnuri scurte, treziri matinale, adormire și readormire, alăptare și biberon, regresii și achiziții, anxietate de separare, renunțarea la suzetă, tranziții, vacanțe, boală, siguranța somnului și metode diferite de schimbare a adormirii, inclusiv metode fără plâns.

Nu pentru a obține un copil care „doarme perfect”, ci pentru ca tu să poți înțelege ce se întâmplă și ce poți face mai departe.

Studii menționate

Matzliach O, Horwitz A, Ran-Peled D, Tikotzky L. A longitudinal study of the bi-directional relations between parental bedtime and nighttime involvement and infant sleep. Sleep Medicine. 2025;129:55–66. DOI: 10.1016/j.sleep.2025.02.017.

Mindell JA, Leichman ES, Carson M, Mack MC. Bedtime and naptime routines for young infants: Associations with family sleep outcomes. Sleep Health. 2025;11(5):597–605.

Anzman-Frasca S, Goldsmith J, Hassinger AB, Savage JS, Gupta V. Implementation and Effects of an Online Intervention Designed to Promote Sleep During Early Infancy: A Randomized Trial. Nature and Science of Sleep. 2025;17:1037–.

Carson M, Leichman ES, Mack MC, Rotella K, Mindell JA. Exploratory study of bedtime resistance in toddlers. European Journal of Pediatrics. 2025;184:614.