Dacă bebelușul tău adoarme la sân, în brațe, legănat, cu suzeta sau cu tine lângă el și se trezește des noaptea, probabil ai auzit deja explicația: „Se trezește pentru că are o asociere de somn.”

Uneori poate fi adevărat, dar faptul că există o asociere nu demonstrează că ea este cauza trezirilor.

Un copil poate adormi la sân și să aibă nopți foarte bine consolidate. Alt copil poate adormi independent și să continue să se trezească frecvent. Iar doi copii care par să aibă exact aceeași problemă pot avea nevoie de intervenții complet diferite.

De aceea, întrebarea utilă nu este: „Cum elimin asocierea?”, ci: „Asocierea aceasta contribuie, în cazul copilului meu, la problema pe care încerc să o rezolv?”

Ce este, de fapt, o asociere de somn?

O asociere de somn este pur și simplu o condiție pe care copilul a ajuns să o asocieze cu adormirea sau readormirea.

Poate fi sânul, biberonul, suzeta, legănatul, brațele, prezența părintelui, o anumită poziție, white noise-ul sau o combinație dintre mai multe lucruri.

A avea o asociere nu este, în sine, ceva anormal, și adulții avem condiții preferate pentru somn: o anumită pernă, întuneric, o poziție, zgomot de fundal sau un ritual înainte de culcare.

Problema nu este existența asocierii, ea apare atunci când acea condiție devine dificil sau imposibil de recreat de fiecare dată când copilul are nevoie de ea și când vedem că acest lucru contribuie efectiv la fragmentarea somnului.

„Adoarme la sân, deci de asta se trezește.”

Nu neapărat. Una dintre cele mai frecvente greșeli este să confundăm ceea ce vedem foarte ușor cu ceea ce cauzează problema.

Vedem că un copil adoarme la sân, vedem că același copil se trezește de multe ori noaptea și legătura pare evidentă: sânul îl face să se trezească, dar aici avem două observații, nu încă o relație de cauzalitate.

Trezirile nocturne pot fi influențate de foarte multe lucruri: necesarul individual de somn, distribuția somnului între zi și noapte, mesele, programul, dezvoltarea, mediul, disconfortul și, uneori, felul în care copilul adoarme și readoarme.

Asocierea este doar una dintre piesele tabloului.

„Dacă elimin asocierea, se rezolvă noaptea.”

Nici asta nu este automat adevărat.

Poți opri adormirea la sân, poți elimina legănatul, poți renunța la suzetă, poți lucra la adormire independentă și totuși copilul poate continua să se trezească.

De ce? Pentru că, dacă trezirile erau menținute în principal de un program nepotrivit, de o distribuție dezechilibrată a somnului, de mese sau de disconfort, schimbarea modului de adormire nu rezolvă automat problema principală.

Uneori chiar complică lucrurile: părintele elimină singura strategie de adormire care funcționa relativ bine, fără să fi identificat mai întâi ce producea fragmentarea nopții.

Rezultatul poate fi același număr de treziri, dar adormiri mai dificile.

„Dacă adoarme independent, nu se mai trezește.”

Adormirea independentă poate fi utilă pentru unele familii și pentru unii copii, dar nu este o garanție pentru o noapte fără treziri.

Copiii care adorm singuri continuă să aibă tranziții între ciclurile de somn, pot avea nevoie de mese, pot trece prin perioade de dezvoltare intensă, pot avea disconfort și pot avea un program care nu se potrivește necesarului lor real.

De aceea, „adoarme singur” și „doarme bine” nu sunt sinonime. La fel cum „adoarme cu ajutor” și „va avea o noapte fragmentată” nu sunt sinonime.

Atunci când poate conta cu adevărat asocierea?

Asocierea merită investigată mai atent atunci când apare un tipar clar: copilul are nevoie în mod repetat de recrearea aceleiași condiții pentru a reveni în somn, intervenția apare la foarte multe dintre treziri, ajutorul a devenit nesustenabil pentru familie, iar restul tabloului nu explică suficient fragmentarea nopții.

De exemplu, dacă la aproape fiecare tranziție copilul se trezește complet și are nevoie de exact aceeași succesiune cu care a adormit inițial, asocierea poate fi una dintre piesele importante ale problemei, dar chiar și atunci merită să verificăm mai întâi ce se întâmplă în restul zilei.

Pentru că o asociere care funcționează într-un program bine adaptat poate deveni mult mai greu de gestionat într-un copil care ajunge la somn fără suficientă presiune de somn sau, dimpotrivă, foarte obosit.

Ce verifici înainte să elimini o asociere de somn?

Înainte să schimbi sânul, legănatul, brațele, suzeta sau orice altă condiție de adormire, încearcă să privești somnul ca pe un sistem, nu ca pe o colecție de probleme separate. Uită-te la:

• cât doarme copilul în 24 de ore și cum este distribuit somnul între zi și noapte;
• cum sunt perioadele de veghe;
• cum adoarme și cum readoarme;
• la ce ore apar trezirile;
• care dintre ele implică hrană;
• dacă există disconfort;
• cum arată tiparul pe mai multe zile, nu doar într-o singură noapte.

Apoi întreabă-te: Ce pare să mențină problema acum?

Nu ce a început problema acum două luni, nu ce ai citit că „ar trebui” să fie cauza, nu ce asociere este cel mai ușor de observat – ce o menține acum.

Dar dacă asocierea chiar este problema?

Atunci merită lucrată, dar nici aici nu există obligația de a trece de la „adoarme doar la sân” direct la „îl pun în pătuț complet treaz și plec”. Ajutorul poate fi redus gradual.

Poți schimba o singură etapă, poți introduce o nouă asociere înainte să retragi alta, poți păstra o parte din ajutor și lucra doar la momentul în care intervii, poți începe cu o singură adormire, nu cu toate somnurile și toate trezirile simultan.

Scopul nu este să demonstrezi că un copil poate adormi fără tine, scopul este să obții o variantă de somn care funcționează pentru copil și pentru familia lui.

Nu toate trezirile au aceeași explicație

Aici apare una dintre cele mai importante idei când lucrăm cu somnul copiilor: Trezirea este un simptom, nu un diagnostic.

• „Se trezește din oră în oră.”
• „Doarme doar 30 de minute.”
• „Adoarme greu.”
• „Se trezește la 5 dimineața.”

Toate descriu ce se întâmplă, nu ne spun automat de ce, iar dacă pornim de la o explicație greșită, putem aplica o soluție perfect rezonabilă unei probleme pe care copilul nu o are.

Când merită verificată și o cauză medicală

Nu toate problemele de somn sunt comportamentale.

Dacă trezirile sunt însoțite de semne evidente de disconfort, durere, dificultăți de respirație, sforăit important, vărsături repetate, probleme de alimentație, stagnare ponderală sau o schimbare bruscă și inexplicabilă a somnului, partea medicală trebuie evaluată separat.

Nu încercăm să „antrenăm” un copil peste durere sau disconfort.

Concluzia

Dacă bebelușul tău adoarme la sân, în brațe, legănat sau cu suzeta și se trezește des, nu înseamnă automat că trebuie să elimini asocierea.

Poate contribui la problemă, poate să nu contribuie aproape deloc sau poate fi doar una dintre mai multe piese.

Înainte să întrebi „cum îl dezvăț?”, merită să întrebi: „Ce problemă încerc, de fapt, să rezolv?”

În Ghidul Complet al Somnului 0-6 ani găsești reperele de somn pe vârste, programul, mesele nocturne, asocierile, trezirile frecvente și partea de diagnostic care te ajută să pui toate aceste informații împreună.

Pentru că nu ai nevoie de încă o soluție aleasă la întâmplare, ai nevoie să știi de ce o aplici.