De data aceasta eram într-un hotel, într-un spațiu nou, iar mediul nefamiliar a contribuit probabil la fragmentarea somnului, dar, pentru foarte mulți părinți, nu este nevoie de un hotel ca să arate așa o noapte.

Este suficient să ai un copil care se trezește de cinci, șapte sau zece ori. Un copil care trebuie legănat din nou la fiecare ciclu de somn. Un copil care începe ziua la 5:00. Un copil care adoarme greu, doarme doar în brațe sau are perioade lungi de veghe în mijlocul nopții.

Graficul poate arăta că ai dormit șase sau șapte ore în total. Dar dacă acele ore sunt tăiate în bucăți, corpul nu le resimte la fel ca pe un somn continuu.

Iar acesta este motivul pentru care unele mame spun: „Tehnic, am dormit. Dar simt că nu am dormit deloc.”

Screenshot

Când problema somnului adultului începe, de fapt, în camera copilului

Putem vorbi despre rutină de seară, lumină, cafea, temperatură, saltea și telefon. Toate contează, dar nu poți rezolva somnul unei mame doar spunându-i să evite ecranele înainte de culcare, atunci când copilul ei se trezește din oră în oră.

Nu poți compensa zece întreruperi nocturne cu o mască de somn. Nu poți recupera continuitatea somnului dacă trebuie să te ridici, să hrănești, să legeni, să cauți suzeta sau să readormi copilul la fiecare schimbare de ciclu.

De aceea, pentru mulți părinți, îmbunătățirea somnului propriu nu începe cu o rutină mai sofisticată pentru adulți. Începe cu înțelegerea somnului copilului.

  • De ce se trezește?
  • Este programul nepotrivit?
  • Doarme prea mult sau prea puțin ziua?
  • Ora de culcare este prea târzie?
  • Există o asociere de somn pe care copilul nu o poate recrea fără ajutor?
  • Este vorba despre foame, disconfort, dezvoltare, anxietate de separare sau o problemă de mediu?
  • Este o etapă normală sau există ceva ce putem ajusta?

Nu toate trezirile pot și trebuie eliminate. Bebelușii au nevoi reale, iar somnul lor se schimbă odată cu dezvoltarea, dar asta nu înseamnă că fiecare noapte fragmentată trebuie acceptată automat ca inevitabilă până la trei, patru sau cinci ani.

Uneori problema nu este copilul, ci programul. Alteori este modul în care adoarme. Alteori este o tranziție făcută prea devreme, o fereastră de veghe nepotrivită, o oră de culcare care împinge copilul în supraoboseală sau o asociere care trebuie schimbată gradual.

Exact de aceea am construit Ghidul Complet al Somnului: nu ca pe o colecție de tabele și ore fixe, ci ca pe un sistem prin care părintele poate înțelege de ce nu doarme copilul și ce poate schimba, în funcție de vârstă, temperament și context.

Pentru că atunci când copilul începe să doarmă mai bine, de cele mai multe ori nu se schimbă doar noaptea lui. Se schimbă și somnul părintelui. Răbdarea, capacitatea de concentrare, relația de cuplu, felul în care arată diminețile și energia cu care intrăm într-o nouă zi.

Copilul obosit și părintele obosit se influențează reciproc

Un adult poate spune: „Am dormit fragmentat și nu mă pot regla emoțional.”

Un copil nu poate formula asta. El plânge, se agață de părinte, devine agitat, pare că nu știe ce vrea, refuză cooperarea sau adoarme și mai greu, deși este evident epuizat. Apoi părintele, care a dormit la fel de puțin, trebuie să regleze un copil care nu se poate regla singur.

Aici începe cercul: copilul doarme prost, părintele doarme prost, părintele are mai puține resurse pentru a răspunde calm și consecvent, rutinele devin mai greu de păstrat, adormirea devine și mai haotică, noaptea următoare începe cu și mai multă oboseală. Nu este o problemă de voință și nici dovada că părintele „nu se descurcă”, este ceea ce se întâmplă atunci când două sisteme nervoase obosite încearcă să se regleze unul pe celălalt.

De aceea, în ghid nu vorbesc doar despre „cum adoarme copilul”. Vorbesc despre program, presiunea de somn, ritmul circadian, trezirile nocturne, trezirile matinale, alimentație, asocieri de somn, regresii, anxietate de separare, vacanțe, boală și metode diferite prin care somnul poate fi îmbunătățit.

Scopul nu este să obținem un copil care nu mai are niciodată nevoie de părinte, ci este să înțelegem ce se întâmplă și să nu mai tratăm fiecare trezire, fiecare somn de 30 de minute și fiecare noapte fragmentată ca pe un mister pe care trebuie doar să îl suportăm.

Cum protejăm somnul copilului în vacanță

Într-un spațiu nou, nu încercăm să controlăm fiecare minut de somn. Încercăm să păstrăm suficiente repere încât creierul copilului să recunoască rutina.

Putem păstra aceeași ordine a pașilor înainte de culcare, aproximativ aceeași oră de somn, pijamaua sau sacul de dormit familiar, zgomotul alb folosit acasă și modul obișnuit în care încheiem seara.

În același timp, trebuie să știm ce putem flexibiliza și ce schimbări riscă să dezechilibreze întreaga zi. O vacanță nu trebuie trăită cu ochii permanent la ceas, dar nici nu este nevoie să transformăm fiecare zi într-o succesiune de somnuri ratate și culcări la ore complet diferite.

În Ghidul Complet al Somnului (varianta 10 august) există o secțiune dedicată vacanțelor și somnului în spații noi: ce păstrăm, ce putem flexibiliza, cum gestionăm somnul în mașină sau în cărucior și cum revenim la rutină după întoarcerea acasă.

Pentru că uneori problema nu este noaptea petrecută la hotel, ea este că programul copilului s-a deplasat zilnic, s-a acumulat oboseală și întreaga familie ajunge acasă mai epuizată decât a plecat.

Somnul părintelui nu poate fi separat de somnul copilului

Graficul meu nu arată o catastrofă. Arată o noapte scurtă, fragmentată, petrecută într-un spațiu nou, dar pentru foarte mulți părinți, acesta nu este un grafic de vacanță, este fiecare noapte.

Poate nu există bare roșii suficiente încât aplicația să spună că ai fost trează. Poate ai readormit copilul în câteva minute de fiecare dată. Poate nici nu îți mai amintești toate trezirile, dar dimineața corpul știe că somnul a fost întrerupt iar și iar și atunci nu este suficient să ți se spună să bei mai puțină cafea, să lași telefonul deoparte și să dormi mai mult.

Ca să dormi mai mult, trebuie să existe și oportunitatea de a dormi, iar dacă principalul motiv pentru care nu ai această oportunitate este somnul copilului, acolo trebuie căutată soluția.

Ghidul Complet al Somnului te ajută să înțelegi ce se întâmplă în funcție de vârsta copilului, cum identifici cauza reală a trezirilor și ce poți modifica fără să aplici orbește un program sau o metodă care nu vi se potrivește.

Nu îți promite nopți perfecte și nici un copil care nu te va mai chema niciodată. Îți oferă însă ceva ce lipsește enorm în nopțile grele: o explicație, o direcție și un plan.

Pentru că somnul copilului nu îl afectează doar pe copil, îți afectează corpul, mintea, răbdarea, sănătatea, relațiile și capacitatea de a fi părintele care îți dorești să fii și nu, nu trebuie să accepți automat că așa va arăta viața ta în următorii ani doar pentru că ai devenit mamă.

Poți găsi aici Ghidul Complet al Somnului și poți începe prin a înțelege de ce nu doarme copilul tău – ca, în cele din urmă, să puteți dormi mai bine amândoi.

Leave a Reply

Discover more from Mami doarme?

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading